Recenzie „Cere-mi ce vrei” (Cere-mi ce vrei #1) de Megan Maxwell

Megan Maxwell, pe numele real Maria del Carmen Rodriguez, s-a născut în 1965 în Nuremberg, Germania, tatăl având origini americane, pe când mama, origini spaniole. În ciuda locului de naştere, a trăit şi copilărit alături de mama sa în Spania unde s-a şi dezvoltat ca autor spaniol de romane încadrate în rubric Chic lit.

Pe piaţa românească de carte apare odată cu traducerea volumului Cere-mi ce vrei de către Editura Publisol. Acesta urmăreşte iubirea cu năbădăi dintre Judith şi Eric Zimmerman, ea- asistenta, el- şeful. Mai exact cei doi se întâlnesc în momentul în care Eric, originar din Germania, vine să analizeze operaţiunile firmei sale, Muller. Vizitând sediul central din Madrid, acesta are ocazia de a o întâlni pe Judith într-un mod inedit şi prinzând-o într-un moment de slăbiciune şi sinceritate. Cei doi par un fel de ying şi yang. Judith are sângele fierbinte tipic persoanelor latino, Eric, sângele rece al nordicilor. Ce va fi mai puternic: focul sau gheaţa?

-Enervare?
-Aha…
-Ce înseamnă enervare?
-Asta, pe limba mea, înseamnă pierderea stării de calm, pe drumul spre nebunie. Crede-mă! Nu vrei să mă vezi în așa situație. Pentru că, dacă îmi pierd controlul, încep să fac spume la gură, iar capul îmi tremură ca acela al fetiței din „Exorcistul”. Vrei o gumă cu gust de căpșune?

Megan Maxwell, odată cu volumul Cere-mi ce vrei, dă startul unor adevărate polemici în rândul cititorilor. Avem, pe de o parte, grupul cititorilor prinşi cu adevărat în universul acestei serii tocmai datorită laturii erotice dezinhibate, pe de altă parte, avem grupul citiorilor ce o detestă, susţinând că este o lectură seacă, ce instigă la demoralizarea valorilor ce unesc şi susţin cuplurile. Deşi tind spre o mai mare deschidere sexuală, ieşită din tiparul celei tradiţionale, aleg şi să critic volumul de faţă.

Cere-mi ce vrei ca şi poveste are multe piese lipsă. Nu avem personaje puternice, în ciuda celor trei răbufneli zgomotoase ale personajelor, nu are o ţesătură fină, emoţională, prin care să prindă cititorul, şi nici acel exploziv moment care să facă real atracţia dintre protagonişti. Tinde a fi un scenariu erotic-pornografic unde hainele şi puţine dialoguri sunt doar ca introducere în scenă. Sunt de părere că, orice carte, indiferent de centrul său narativ, trebuie să aibă întâi de toate, o carcasă intitulată poveste spre care trebuie să ne concentrăm atenţia. Tot ce se află printre, este menit doar să atragă şi să entuziasmeze. Mai concret, erotismul trebuie văzut mai mult ca un accesoriul al poveştii, nu ca poveste în sine.

(P.S. Sper că reuşiţi să-mi înţelegeţi ideile, în cuvintele alambicate înşiruite aici.)

În acelaşi timp, trebuie să fiu sinceră şi să recunosc că scenele erotice cuprinse în această carte, deşi par a oripila în plan real, în sfera fanteziilor sunt nelipsite din gândurile noastre. Practic, latura noastră sexuală tinde spre a da frâu imaginaţiei, o imaginaţie contrară limitelor realităţii şi ale societăţii. Da, ne putem oripila şi critica, dar, în subconştient, apare acea zgândărire erotică ce îţi spune: Oare cum ar fi dacă … ? Suntem la urma urmelor primitivi ghidaţi de instincte sexuale. Pornirile sexuale sunt cele ce tind să ne împingă unii spre alţii. Da, îl îmbogăţim cu sentimente şi cu amintiri, cu rutina traiului împreună şi cu întemeierea unei familii. Asta însă nu înseamnă că sexul nu este un liant necesar de la primii paşii împreună până la menţinerea acelui „împreună” pe un termen cât mai lung.

(P.S.S. Cartea asta îmi înnoadă rău ideile.)

Cere-mi ce vrei nu m-a „şocat” prin scenele erotice, schimbul partenerilor sau dezinhibarea sexuală. Cere-mi ce vrei m-a „şocat” prin povestea slăbuţă. Prin lipsa conexiunii sentimentale. Megan Maxwell nu a depus efort pe conexiune emoţională. L-a introdus în plan pe Curro, pisica mult adorată a lui Judith. Asta ar fi trebuit să emoţioneze toţi iubitorii de animale dacă ar fi dezvoltat povestea, dacă ne-ar fi făcut să ne legăm emoţional. Dar nu, aflăm despre Curro că-i bolnav, că Judith îl are de-o viaţă şi că moare, iar a noastră protagonistă suferă de numa-numa, şi suferă toată familia împreună cu ea. Aş fi suferit şi eu, iubitoare împătimită de pisici, dacă mi s-ar fi creat amintiri cu Curro, dacă ar fi fost mai prezent. Şi o altă chestie ce m-a iritat la această carte, au fost diminutivele. Nu ştiu dacă sunt şi în limba originală sau doar la traducerea în română au suferit mutaţii, dar să spui: prostuţi, năsuc, chiloţeii şi alte aberaţii de genul în nişte scene erotice menite să oripileze minţile tradiţionaliste, mi s-a părut total ieşit din context.

Cere-mi ce vrei plictiseşte prin poveste cu toate că te instigă prin fantenziile sexuale. Poate pe parcursul celorlalte două volume, apare şi povestea care să ne cucerească, încă nu am ajuns cu lectura la ele. Mă pot limita doar la primul volum şi îmi pot da cu părerea doar despre prima parte a poveştii dintre Judith şi Eric. O primă parte care pe mine nu m-a cucerit. Poate pe voi vă va prinde fiindcă fiecare carte are proprii săi cititori.

Cere-mi ce vrei de Megan Maxwell este disponibil pe site-ul Editurii Publisol.

Enjoy!

Titlu: Cere-mi ce vrei

Titlu original: Pideme lo que quieras

Seria: Cere-mi ce vrei

Autor: Megan Maxwell

Editură: Publisol

An de publicare: 2020

Nr. de pagini: 464