Beletristică · Citate · Crimă · drama · Fantasy · literatura contemporana · literatură română · Mister · Recenzii cărţi · Roman distopic · Young Adult

Recenzie „Pene, morminte și flori” (Pene #1) de M. K. Lynn

Pene, morminte și flori m-a atras atât prin titlu cât și prin intermediul copertei încă de când mi-au căzut ochii pe volum. Cu toate acestea am tot evitat achiziționarea lui dintr-un singur motiv: autoarea e româncă. Citesc românește și încă mult. Îmi plac scriiturile autorilor români contemporani. Cu toate acestea, M. K. Lynn se nimerise într-o perioadă când am pus mâna doar pe cărți slabe scrise autori autohtoni. Și nu știu cum este pentru unii dar mie mi se ia la un moment dat să tot dau bani pe cărți pe care în final să nu mi le doresc în bibliotecă. Nu știu cum însă am găsit forța de a achiziționa totuși volumul de față dar pot să vă spun sigur că A MERITAT DIN BELȘUG.

Totul exista ca să fie distrus și totul era distrus ca să renască. Răul devenea bine, iar binele – rău. Asta însemna echilibrul.

M. K. Lynn scrie MI-NU-NAT! Primul volum al seriei Pene efectiv m-a fascinat. Are miez, are complexitate, are acțiune, suspans, mister, fantasy, fiori de dragoste, dramă, e ca o bombă cu ceas defect- e un mister explozia dar suflul ei curăță tot. Mi-a plăcut atât de mult încât am devorat și volumul doi imediat. Abia aștept volumul trei. Așa că hai mai repede cu publicarea lui M. K. Lynn.

– Lasă prostiile astea, draga mea. Trecutul rămâne în trecut. Nu alerga după fantome – nu o să le prinzi.

Pene, morminte și flori ne prezintă o lume unde îngerii și demonii poartă de sute de ani o luptă aprigă de dominație. Deși infiltrați printre oameni, scopul celor două tabere este touși să nu fie descoperiți de ochii curioși ai omenirii. Îngerii au nevoie de gardieni pentru a se ascunde de forța demonică. Gardienii au nevoie de îngeri pentru putere. În același timp, fiecare transformare angelică este foarte dureroasă în lipsa unui gardien care să le diminueze suferința, nemaizicând că atât îngerii cât și gardienii, sunt tot mai rari fiind aproape decimați de forțele întunericului.

– Nu e așa greu să salvezi lumea. Noi, ca Îngeri, de obicei doar stăm într-o parte și privim cum băieții de genul lui Ben și Agness se bat cu adevărat.

În mijlocul acestui haos o găsim pe Fleur Brown ai căror pași i se intersectează cu cei ai îngerului John, găsit suferind pe stradă. Astfel ajungem la gardianul Benjamin Hart. De aici începe fiasco-ul. Casa lui Fleur este un amalgam de entități. Pe de o parte sunt părinții lui Fleur, ea – înger, el – om, apoi vin frații: Klauss – un pictor înger turmentat și suferind, Fred – înger căruia încă nu i-au apărut aripile, cum nu le-au apărut nici celorlalți doi frați mai mari, și micuța Alexya – om. Pe de altă parte avem enigmele casei, Rose și Ofelia, enigme pe care nu le vom putea soluționa în acest volum. Fericirea în casa Brown este aproape inexistentă. Părinții sunt într-un conflict tacit, frații nu se agrează, sigura punte între ei părând a fi doar Alexya.

– Există atât de multe moduri de a fi curajos în lumea asta. Câteodată înseamnă să-ți riști viața pentru cineva sau ceva mai important decât tine. Alteori, înseamnă să lași tot ce ți-a fost drag vreodată în trecut, pentru o cauză nobilă, pentru binele altora. Dar uneori, înseamnă să nu faci nimic. Puterea de a nu interveni în cursul natural al lucrurilor este cea care aduce cea mai multă durere, dar și cea mai simplă rezoluție.

Pene, morminte și flori îi va avea în prim plan pe frații Fleur și Klauss Brown. În timp ce Fleur va crea alianțe cu Ben întru apărarea familiei după moartea gardianului familiei, Adrian, Klauss se va lăsa prins în pânza intrigilor reginei Leeferionului. Asta în timp ce însuși Leeferionul duce propria luptă având o regină falsă pe tron și o regină adevărată fugită în lume. Și când Leeferionul cade pe pământ, haosul deopotrivă se coboară. Se vor crea alianțe sau se va profita de pe urma haosului?

La începutul timpurilor Demiurgul a creat trei lumi: Terra, lumea celor vii, Leeferion, lumea celor morți, și Evelyon, lumea zeilor. Fiecare lume are propriile bătălii de dus, propriul trecut marcat de decizii și lupte neinspirate și propriul viitor de câștigat. În Pene, morminte și flori, Leeferionul se dezlănțuie. Cu o regină falsă pe tron, acesta cade în haos. Unde este regina adevărată și de ce regina falsă distruge Leeferionul, asta rămâne de aflat pe cont propriu. Cert este că M. K. Lynn înoadă ițele poveștii atât de tare încât nici nu mai știi pe care fir vrei să-l urmezi. Și de cauți un final fericit, primul volum al seriei Pene nu este pentru tine.

Pene se deschide printr-un amalgam de fire întortocheate menite să-ți împrăștie curiozitatea în cele patru zări și să-ți spulbere orice șansă la fericire. Suferința, dezastrul moartea te vor urma la fiecare pas în acest prim volum. Te vor sfâșia și te vor reconstrui. Dacă într-o variantă mai bună a ta, asta rămâne de văzut. Până atunci…

Pene, morminte și flori, primul volum al seriei Pene de M. K. Lynn este disponibil pe site-ul Editurii Petale Scrise.

Titlu: Pene, morminte și flori

Serie: Pene

Autor: M. K. Lynn

Editura: Petale Scrise

An de publicare: 2019

Număr de pagini: 374

Un gând despre „Recenzie „Pene, morminte și flori” (Pene #1) de M. K. Lynn

Lasă un comentariu